146 . Când eram pierdut în lume, orb, fricos, nenorocit

Când eram pierdut în lume, orb, fricos, nenorocit,
Domnul m-a strigat pe nume şi în fire mi-am venit.
Cum voi răsplăti iubirea, binele ce mi-ai făcut,
Vreau să urmăresc sfinţirea, ca să-Ţi fiu tot mai plăcut
Auzii a Ta chemare şi pe cruce Te-am aflat,
Când îmi pregăteai salvare şi un loc nemeritat.

Te-ai jertfit de bunăvoie, dar prin chinul Tău amar
Mântuit sunt ca şi Noe, şi-n al Tău Trup, mădular.

Dragoste nemărginită, mult de tot ai suferit,
M-ai ales să-Ţi fiu Mireasă, şi-astfel m-ai pecetluit.

Tu-mi eşti Preotul cel Mare, slăbiciunea Tu mi-o ştii,
Mila Ta margini nu are, în iubirea Ta mă ţii.

Slavă Ţie-atotputernic, Dumnezeu îndurător,
Căci deşi-am fost un netrebnic, mi-ai fost binevoitor.