21 . O, Doamne mare

O, Doamne mare, când privesc eu lumea
Ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt,
Şi fiinţele ce-mpodobesc natura,
Cum le-ntreţii cu braţul Tău cel sfânt,

/: Atunci Îţi cânt, măreţ Stăpânitor,
Ce mare eşti! Ce mare eşti! :/

Privirea când mi-o ‘nalţ şi văd minunea,
Mulţimea astrelor ce merg pe cer,
Frumosul soare, cât şi mândra lună,
Ca mingi de aur plutind prin eter,

Când întâlnesc pe Domnu-n Cartea Sfântă,
Şi când zăresc mulţimea de-ndurări,
Pe-ai Săi aleşi cum i-a iubit întruna
Şi i-a condus prin binecuvântări,

Şi-L văd pe Isus pe pământu-acesta
Ca serv, dar plin de dragoste şi har,
Zăresc în duh amara-I suferinţă
Şi mântuirea ce ne-o dă în dar, 

How great Thou art